Autonomii din Timișoara – exemplu de educație și fapte bune

Indiferent de vârsta pe care o avem, tuturor ne plac poveștile. Cu toții, suntem eroi în propriul univers inițiatic și ne dorim, ca în poveștile noastre, binele să învingă. Ne amintim cu drag de basmele din copilărie, de eroii înzestrați cu puteri magice, care biruiau întotdeauna răul și trăiau fericiți până la adânci bătrâneți.

Iată, așadar, povestea de astăzi este una reală și îi are drept eroi pe autonomii de la Timișoara. Tineri, entuziaști, frumoși și cu suflete mari, eroii noștri ne surprind mereu prin acțiunile deosebite în care se implică. Sunt uniți și puși pe fapte bune. Sunt un exemplu demn de urmat.

Pentru ca povestea să se desfășoare ca la carte, ar trebui să avem și o intrigă. Uitându-ne în jur, descoperim o multitudine de probleme, pentru că lumea actuală e departe de cea perfectă de odinioară, pe care o perturba un singur element. Eroii noștri au înțeles acest lucru și au pornit la vânătoare de soluții și, slavă Domnului, au găsit multe.

De exemplu, au aflat că, în cadrul Liceului Tehnologic din localitatea Vinga, elevii se chinuiau să scrie pe niște table vechi și uzate. Au mai descoperit că sala de lectură de la Colegiul Tehnic Electrotimiș din Timișoara nu a mai fost renovată de foarte mulți ani. Totodată, au considerat că și-ar putea aduce contribuția la amenajarea primului Hub dedicat studenților, în cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Timişoara. Au auzit și despre familiile nevoiașe, care nu-și permiteau să le ofere nimic deosebit copiilor lor, nici măcar în zilele de sărbătoare.

Spre desfășurarea acțiunii, eroii poveștii s-au lăsat conduși de suflet. Și-au chemat prietenii la sfat, au analizat problemele, și-au suflecat mânecile, s-au mobilizat, au adunat toate cele necesare și au pornit să aducă schimbări. Timp, implicare, dorința de a schimba în bine lucrurile din jur, bunătate și daruri de suflet. Aceasta a fost contribuția lor. Un gest enorm pentru cei ajutați, dar mic pentru ei, dacă îi întrebăm.

Și cum în povești apar, de multe ori, personaje ajutătoare, în cazul de față, bătrâna Sfânta Vineri a fost substituită cu succes de tânăra Fundație Autonom, a cărei strădanie constantă este dezvoltarea educației.
Însă, pentru soluționarea cazurilor umanitare, eroii poveștii au ales să se descurce prin mijloace proprii. Efortul lor nu numai că a fost încununat cu succes, dar a constituit demersul care i-a determinat și pe colegii din Arad și Reșița să devină eroi alături de ei. Reușitele acțiunilor întreprinse de eroii noștri s-au reflectat în privirile fericite ale celor ajutați.

În loc de punctul culminant, lansăm o provocare – câte astfel de fapte bune ar fi necesare pentru a sădi cât mai multe zâmbete în sufletele celor din jur?
Indiferent de răspuns, deznodământul este cert. Suntem mândri de eroii noștri!

Ca de obicei, pozele sunt „grăitoare”.

Table și videoproiector la Liceului Tehnologic din localitatea Vinga:

13119028_983200345103195_4946245413090543082_n 13139196_983200445103185_2379396357396483443_n 13178729_983200478436515_1250707984172044011_n 13139368_983200738436489_4043104882004460215_n 13174193_983200058436557_8952561171235403321_n 13133130_983200018436561_4785276829354280729_n

Sala de lectură renovată, din cadrul Colegiului Tehnic Electrotimiș:

12782237_1132676620098816_863655078_n 12788181_1132676600098818_440786830_n 13101308_1183864414980036_1757172829_n 13140983_1183864274980050_434712185_n 13152604_1183864334980044_1834978352_n 13152840_1183864191646725_750122889_n

Cadouri de Paști:

13140521_1215176678500148_79033656_n 13046356_1215176711833478_1902080629_n 13140736_1215176545166828_1998495602_n 13140948_1215176601833489_729977716_n 13162528_1215176871833462_1805126431_n 13152765_1215176905166792_135326097_n

Faptele bune vor continua!