Social

Devino AutonOM

Programul „Devino AutonOM” este un proiect educațional dezvoltat, susținut și implementat în totalitate de către Fundația Autonom și se adresează elevilor de clasele a VII-a sau a VIII-a.

De unde a pornit ideea Programului „Devino AutonOM”?

De-a lungul celor mai bine de 12 ani de activitate, am realizat diverse proiecte educaționale cu impact în comunitățile locale. Am făcut un pas în spate, am analizat toate aceste proiecte și am constatat că două dintre acestea au avut cel mai mare impact asupra elevilor: organizarea unui aftershool în care s-au implicat, timp de doi ani, colegii din Timișoara și interacțiunile săptămânale cu voluntarii liceeni din Piatra-Neamț, care au durat trei ani.

În urma acestor două proiecte, am observat influențele pe care le-am avut asupra elevilor și am conștientizat, astfel, că putem contribui la evoluția copiilor, oferindu-le din timpul, cunoștințele și experiențele noastre.

În 2021 am creat Programul „Devino AutonOM”, care a pornit cu câteva clase de a VII-a și a VIII-a în localitățile Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Piatra-Neamț, Ploiești și Tarcău.

Acum am implementat Programul în peste 100 de clase din toată țara și ne dorim să ajungem în cât mai multe clase.

100+ Programe
„Devino AutonOM” derulate

1500+
elevi impactați

200+
AutonOMi implicați

Prezenți în
50+ de orașe

Care sunt obiectivele Programului?

  • Să ne implicăm în dezvoltarea comunităților și să contribuim la dezvoltarea/ evoluția unor generații.
  • Să deschidem orizonturi și să prezentăm cum arată viața profesională într-o firmă românească.
  • Să întărim patriotismul elevilor și să le arătăm că pot trăi bine și în țara noastră.
  • Să construim o punte între informațiile pe care le oferă școala și viața de zi cu zi.
  • Să dezvoltăm în rândul elevilor cele 8 competențe prin intermediul învățării experiențiale.
  • Să le oferim elevilor posibilitatea de a-și găsi un mentor în cadrul companiei noastre.

Cum se va desfășura Programul?

Timp de 10 săptămâni împrumutăm orele de dirigenție, iar în cadrul fiecărei întâlniri discutăm și dezbatem câte-o temă.

Cum arată Programul „Devino AutonOM”?

Este structurat pe mai multe domenii – autocunoaștere/ dezvoltare, educație financiară, elemente de consiliere psihopedagogică, inteligență emoțională, importanța valorilor, a voluntariatului și a lecturii, cum combatem bullying-ul. Dorim, de asemenea, să contribuim la dezvoltarea competențelor cheie.

Ce metode și materiale vom folosi?

  • suporturi de curs;
  • filmulețe;
  • prezentări PPT;
  • jocuri, animații;
  • interviuri;
  • teme pentru whatsapp;
  • training-uri;
  • premii, constând în cărți.

Suporturi de curs

Dacă vrei ca Programul „Devino AutonOM” să ajungă și în scoala ta, tot ceea ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos

Date de contact

Am citit și sunt de acord cu: