Programul „Devino AutonOM”, implementat cu sprijinul Fundației Orange, se apropie de finalul călătoriei. Am revenit în școlile din Slobozia, Grădinari și Șofronea, pentru a duce la bun sfârșit acest proiect special, care s-a desfășurat în perioada
iulie – decembrie
.
În aceste ultime săptămâni, am discutat despre implicare, valori și echilibrul dintre viața digitală și viața reală. Am făcut o recapitulare a tot ce am învățat împreună și am fost impresionați cât de receptivi și deschiși au fost copiii în acest timp.
Rezumatul în cifre ar arăta astfel
:
2 echipe: Fundația Orange, Fundația Autonom;
3 localități din mediul rural, mai puțin vizibile: Slobozia (județul Neamț), Șofronea (județul Arad), Grădinari (județul Giurgiu);
69 de elevi entuziaști, care ne-au primit cu multă căldură și îmbrățișări de fiecare dată;
peste 50 de voluntari „autonomi” implicați;
peste 200 de oameni, aparținând celor 3 comunități, care și-au arătat unicitatea și valorile;
multă susținere din partea prietenilor noștri de la Fundația Orange.
Acest proiect ne-a încărcat cu energie pozitivă și ne-a întârit convingerea că a da mai departe este crezul nostru.
Mulțumim tuturor celor care au făcut parte din această călătorie minunată. Valorile și lecțiile învățate împreună rămân în inimile noastre.