🎀 Curiozitatea și entuziasmul celor mici au fost motorul a două zile pline de activități creative, jocuri și povești. Alături de preșcolarii de la grădinița care aparține de Școala Gimnazială Cristian, „autonomii” din Brașov au creat, au povestit și au făcut gimnastică, bucurându-se de fiecare activitate împreună. 🌞
Doamna educatoare i-a primit pe colegii noștri cu recunoștință și s-a bucurat când chiar și cei mai timizi dintre copii au prins curaj să exploreze materialele primite. 👀
🎯 Experiența aceasta ne-a reamintit cât de important este să fim prezenți, să ascultăm și să îi încurajăm pe cei mici. Dar, mai ales, că joaca rămâne cel mai frumos mod de a învăța.