Noi susținem dezvoltarea educației, iar terapia prin artă constituie un mare avantaj pentru copilașii ce nu pot să își desfășoare activitățile zilnice singuri. 🎨 Ce implică activitățile alături de Asociația M.A.M.E.?
Împreună cu cei de la Asociația M.A.M.E., colegii noștri au vizitat Centrul Steluțelor și au luat parte la o activitate. Astfel, cei mici reușeau să „își exprime mai bine trăirile, să își depășească temerile și să își găsească resursele interioare necesare pentru a depăși anumite blocaje emoționale. Apoi, au creat împreună o poveste terapeutică, dând viață unei lumi cu personaje reale și fantastice, ce i-au ajutat să descopere lucruri noi unii despre alții, dar și despre ei înșiși. ” – ne mărturisesc cei de la Asociație.
Dragoș și Florin, autonomii noștri dragi, au fost impresionați de emoția acumulată. Dornici să li se alăture copilașilor, au intrat, încet, încet, în lumea lor!
Ce implică activitățile alături de Asociația M.A.M.E.?
Florin ne mărturisește ce a însemnat pentru el această experiență:
👉🏽„Este pentru prima dată când am avut posibilitatea să văd, de aproape, cu ce probleme se confruntă unii oameni. A fost copleșitor! În același timp, a fost plăcut să cunosc niște oameni ce fac eforturi supraomenești pentru a-și ajuta semenii care au atâta nevoie. A fost încă un wake-up call, care, încă o dată, m-a făcut să îmi schimb puțin perspectiva asupra vieții!”👈🏽
Iar Dragoș adaugă: „Experiența a fost una emoționantă, pot spune! Știam că sunt mulți copilași cu probleme, însă până atunci nu am interacționat. Știu sigur că cei de acolo se descurcă foarte bine cu ei!😊”
Au luat loc lângă cei mici și au interacționat cu ei, alături de Bianca, psihologul ce se ocupă, cu dedicare, de recuperarea acestora prin psihoterapie și art-terapie.
Cei de la Asociația M.A.M.E ne transmit următorul mesaj:
„💙Le mulțumim din suflet prietenilor de la Fundația Autonom pentru implicare și pentru donație și sperăm să găsim în continuare proiecte comune care să vină în sprijinul copiilor de la Centrul Steluțelor!”✨
Încheiem prin a le mulțumim și noi prietenilor noștri de la Asociație, pentru dedicarea, răbdarea și timpul acordat copilașilor! Cu siguranță, valorile educaționale în care credem se pliază, cu ușurință, într-o categorie vastă de domenii.🥳