De ce Grădinița Colonie?

De ce Grădinița Colonie?

Cu veselie, am ajuns și la Grădinița Colonie. 

Doamnele educatoare ne-au contactat în secțiuneaPropune un proiect”.

Astfel, am aflat despre nevoile lor, iar colegii noștri au răspuns prompt solicitării: „Noi propunem să ne implicăm în acest proiect! Să încercăm să le oferim copiilor un mediu mai bun, șansa de a se alinia la standardele altor grădinițe! Considerăm că toți copiii, indiferent de mediu sau etnie, ar trebui să beneficieze de aceleași condiții și aceeași educație. Cunoaștem zona și, într-adevăr, este de neimaginat mediul în care trăiesc acești copii, însă doamnele educatoare încearcă să le ofere pe cât se poate, un mediu și o educație similară cu a copiilor din alte zone ale orașului.”

 Am început căutarea materialelor necesare!

Ce impresii ne-au împărtășit autonomii noștri după ce au vizitat această grădiniță?

„Împreună cu colegii mei, Liviu și Octavian, am mers la Grădinița Colonie pentru a da o mână de ajutor cadrelor didactice din cele 3 grupe. Am venit în ajutor cu materiale didactice și table magnetice, care să ofere preșcolarilor un cadru adecvat în activitatea de învățare, prin proiectul ,,Copil ca tine sunt și EU!”. Copilașii vin din medii de trai, uneori, greu de imaginat.

Centrele de interes au fost: numărătoarea, tabla magnetică și, bineînțeles, puzzle-urile, dar cu siguranță și celelalte materiale vor fi descoperite și îndrăgite de cei mici în activitățile zilnice.
Ne-am bucurat să vedem că este foarte apreciată și Cartea Valoroasă, pe care copiii au început să o coloreze, iar poveștile deja au început să fie citite.
Din păcate, din cauza perioadei reci, foarte mulți copilași sunt absenți în această perioadă, însă le-am promis că vom reveni de câte ori avem ocazia sau suntem invitați să participăm la activități împreună. Acești minunați pitici au nevoie de suport și îndrumare!”
Vă mulțumim!
Pentru a ajunge la noi proiectul pe care îl susții, ne poți scrie la secțiunea „Propune un proiect”!
Pentru că promovăm evoluarea și implicarea, vom analiza cererea ta!