Colegii noștri din Bacău, alături de partenerii de la Împreună pentru Copii, au ajuns la Școala Gimnazială Răcătău, unde au susținut o activitate dedicată celor mai mici participanți din cadrul programului Devino AutonOM.
Tema întâlnirii a fost prietenia, iar copiii au transpus-o în desene pline de imaginație, transformându-și prietenii în flori unice și colorate. Activitatea a continuat cu cântece, voie bună și momente de joacă alături de jucăriile primite, într-o atmosferă caldă și plină de entuziasm.
Ne bucurăm să vedem cât de ușor înfloresc valorile frumoase atunci când sunt cultivate cu răbdare, grijă și implicare. Felicitări tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire! 🌼😊

